Sample image

Jurnal

 

10 decembrie 2012

 

Anton Durcovici: o prezenţă vie în sufletele credincioşilor

Mihaela Arcana

 

10 decembrie este o zi importantă atât pentru credincioşii catolici din Iaşi, cât şi pentru cei din dieceza de Bucureşti deoarece la această dată episcopul martir Anton Durcovici a trecut la Domnul. În catedrala “Sf. Iosif” din București a avut loc o sfântă liturghie solemnă de comemorare, prezidată de Pr. Wilhelm Dancă, decan al Facultății de Teologie Romano-Catolică din cadrul Universității din București. Ceremonia a fost celebrată de zece preoţi din diferite parohii ale capitalei. Pr. Dancă a dedicat întreaga omilie memoriei monseniorului şi tot în cinstea sa, după Sfânta Liturghie a urmat un moment special în sala Auditorium Maximum din incinta facultăţii la care au participat clerici, enoriaşi, profesori şi studenţi ai facultăţii. Artiştii Alexandru Moroşanu şi Tatiana Moroşanu ne-au înfrumuseţat serata cu piese muzicale la violoncel, respectiv la pian.


Moderatorul festivităţii a fost pr. Wilhelm Dancă, iar pr. Petrică Medveş ne-a prezentat principalele teme abordate de monsenior în vizitele sale canonice în decanatul de Oltenia: pomana, postul, rugăciunea, sfinţenia casei Domnului, obligaţia omului de a-şi mântui sufletul, milostivirea lui Dumnezeu. P. S. Durcovici a fost pe tot parcursul vieţii sale un adevărat deschizător de drumuri în vestirea Evangheliei, care s-a ocupat atât de formarea viitorilor preoţi (vreme de mai bine de 23 de ani), cât şi de cea a credincioşilor laici. Dragostea de care s-a bucurat acest mărturisitor al credinţei este oglindită în versurile parafrazate ale unui cântec popular: “Foaie verde/ Foaie lată/ cui ne lași/ tu, tată!”, cântat de enoriaşii uneia dintre parohiile în care se afla în vizită monseniorul, fapt amintit cu multă plăcere de pr. decan Dancă. Dorinţa monseniorului cu privire la ţara noastră: “Să trăim într-o Românie fericită, cu Dumnezeu!” exprimată de nenumărate ori a devenit mai târziu o acuzaţie puternică din partea reprezentanţilor regimului totalitar care l-au ridicat pe data de 26 iunie 1949 în timp ce PS Durcovici se îndrepta spre localitatea Popești-Leordeni pentru administrarea Sacramentul Mirului.

 

Întregul moment de comemorare s-a încheiat cu o mică agapă frăţească unde, desigur, discuţiile despre ep. Durcovici au continuat.


Cei mai tineri dintre participanţi au rămas uimiţi de toate aceste comori ascunse, despre care se vorbeşte prea puţin, dar care continuă şi acum, de acolo de Sus, să susţină în credinţă şi iubire atât Biserica locală, cât şi cea universală, prin comuniunea sfinţilor.


A fost un om deosebit pentru credincioşii ieşeni, pentru că la data de 30 octombrie 1947, Papa Pius al XII-lea l-a numit pe mons. dr. Anton Durcovici, Episcop romano-catolic de Iaşi. A fost consacrat la 5 aprilie 1948 în catedrala "Sf. Iosif" din București și înscăunat, la 14 aprilie, în același an, în catedrala din Iași . În scurta păstorire în dieceza de Iași, între anii (aprilie) 1948 și (iunie) 1949 episcopul Durcovici a vizitat parohiile din Moldova și i-a îndemnat pe credincioși să-și păstreze credința.


De Bucureşti îl leagă şi mai multe momente, întrucât a ocupat diverse funcții în cadrul Arhidiecezei de București: profesor și rector al Seminarului Teologic Arhidiecezan "Sf. Duh", profesor de religie la Liceele "Sf. Iosif" şi "Sf. Andrei", vicar general al Mitropoliei Romano-Catolice de București, a fost decorat de Regele României cu Ordinul „Coroana României”, în grad de ofițer, a înființat revista diecezană "Farul nou"etc., dar nu trebuie uitat nici faptul că însăşi mama sa se află înmormântată în Cimitirul Belu.


A venit din Austria la Iaşi după moartea tatălui, împreună cu mama şi fratele său, unde a urmat cursurile Școlii Elementare a Parohiei Catolice. Şi-a continuat studiile în Bucureşti, unde s-a înscris ca seminarist la Liceul "Sfântul Iosif", urmând ca mai apoi să plece la Roma să-şi continue studiile. Reîntors în ţară, a desfășurat activităţi pastorale în diferite parohii. Cam la doi ani după ce a fost ales episcop a fost ridicat de către Securitate. Timp de un an de zile a fost anchetat, bătut, maltratat şi umilit, după care a fost transferat la Jilava, iar în cele din urmă la Sighet, unde cruzimile au continuat, fiind ţinut în frig, fără mâncare şi fără apă.


Pe toată durata captivităţii sale, Mons. Durcovici a rămas fidel adevărurilor de credinţă, a avut o viaţă spirituală deosebită, aşa cum era şi atunci când se afla în libertate.