Sample image

Jurnal

 

13 decembrie 2012

 

De la credința lui Avraam la credința ucenicilor lui Isus

Cronica dezbaterii „Abordări biblice“
din ciclul Conferințelor Facultății de Teologie Romano-Catolică, Rațiunile credinței

 

Iulia Cojocariu

 

Seria de conferinţe de la Facultatea de Teologie Romano-Catolică din cadrul Universităţii
Bucureşti care se încadrează în tema generală intitulată Raţiunile credinţei a continuat în seara zilei de
13 decembrie 2012 cu dezbaterea dedicată Abordărilor biblice. Conferenţiari au fost prof. dr.
Francisca Băltăceanu de la Universitatea Bucureşti şi părintele lector dr. Tarciziu Şerban de la
Institutul Teologic Romano-Catolic din Iaşi. Cei doi conferenţiari au tratat credinţa dintr-o perspectivă
vetero-testamentară prin evidenţierea credinţei lui Avraam (prof. dr. Francisca Băltăceanu) şi dintr-una
neo-testamentară prin caracterizarea credinţei ucenicilor lui Isus (lect. dr. Tarciziu Şerban). Având în
vedere frigul de afară, numărul participanților a fost destul de mare. Semn că există interes pentru
credință.


Prof. dr. Francisca Băltăceanu a dat mai întâi definiţia credinţei, aşa cum era ea învăţată acum
mulţi ani prin Catehismul Diecezei de Iaşi (credinţa înseamnă a ţine ca adevărat tot ceea ce ne-a
revelat Dumnezeu şi ceea ce ne învaţă Biserica), a continuat apoi cu definiţia credinţei din Catehismul
Bisericii Catolice (credinţa este răspunsul omului dat lui Dumnezeu), şi cu sensurile cuvântului ratio
(de motivaţie, noimă, structură care se potrivesc cu ceea ce prezintă Biblia, care arată nu doar ce se
întâmplă ci şi cum se întâmplă lucrurile). Având ca suport pentru prezentare capitolele 12-22 din
cartea Genezei, prof. dr. Francisca Băltăceanu a arătat drumul de credinţă al lui Avraam, care porneşte
de la chemarea pe care Dumnezeu i-o adresează, făcându-i totodată şi o făgăduinţă. Această făgăduinţă
îl face pe Avraam să aibă o anumită detaşare faţă de orice dorinţă de posesiune, ceea ce îl determină să
se comporte cu generozitate şi cu multă grijă faţă de cei din jur. Avraam este prietenul lui Dumnezeu
şi în acelaşi timp este solidar şi cu oamenii. Această solidaritate cu Dumnezeu şi cu oamenii vine din
credinţă. În momentul de grea încercare, atunci când i se cere să-l jertfească pe Isaac, care era fiul
făgăduinţei, Avraam arată credinţa sa în Dumnezeu care singur ştie, care singur poartă de grijă.


În conferinţa sa, pr. lect. dr. Tarciziu Şerban a vorbit despre vocabularul credinţei aşa cum apare în
Noul Testament şi care nu este foarte larg. Apar termenii „credinţă” şi „a crede”, „necredinţă”, „a nu
crede”, „credincios”, „necredincios”, „om cu puţină credinţă”. Terminologia referitoare la credinţă se
încadrează în linia sensurilor de încredere, convingere, angajament, exprimate prin fidelitate,
asigurare, jurământ, încercare, garanţie. Referindu-se mai departe la Faptele Apostolilor, părintele
conferenţiar a evidenţiat cel din urmă sens, de garanţie, termen folosit de apostolul Paul în discursul
său din Areopagul din Atena, când vorbeşte despre garanţia pe care o oferă Cristos înviat din morţi. În
Noul Testament se întâlnesc expresii precum „credinţă neprefăcută”, „plinătatea credinţei”, „om de
credinţă”, „credinţă sănătoasă”. Există o continuitate în ceea ce priveşte viziunea de credinţă între cele
patru evanghelii şi celelalte scrieri ale Noului Testament şi Vechiul Testament. Credinţa se naşte în
urma unei experienţe pe care o avem cu Dumnezeu, iar această experienţă are consecinţe: credinţa
acţionează prin iubirea faţă de aproapele, printr-o viaţă morală; credinţa trăită conduce la împlinirea
faptelor legii. În încheiere pr. lect. dr. Şerban Tarciziu s-a referit la cartea Apocalipsului, unde autorul
îi îndeamnă pe credincioşi la răbdare şi la credinţa sfinţilor până la moarte, credinţa pascală fiind cea
care va birui, chiar şi atunci când credinţa se va sfârşi.


La sfârşitul dezbaterii au urmat numeroase întrebări care au condus la abordarea de către
conferenţiari a unor teme precum paralela dintre Avraam şi Maria, aspectul eclezial al credinţei lui
Avraam, combaterea antisemitismului, cum se poate ajunge la o credinţa unică, credinţă şi dreptate şi
expresia „drept între popoare”, credinţa ca dar al lui Dumnezeu.